CYPER-VET 100 ml

CYPER-VET 100 ml

Cod produs: 10%, concentrat emulsionabil antiparazitar extern pentru bovine

COMPOZIŢIE
100 ml concentrat emulsionabil conţin:
Cipermetrină..............................10 g
Excipient q.s.ad.....................100 ml
Excipienţi: Alcool izopropilic, Propilenglicol, Alchilbenzensulfonat, Trietanolamină.

ACŢIUNE FARMACOTERAPEUTICĂ
Cypermetrina este o substanţă din clasa piretroizilor de sinteză, insecticide non-sistemice cu spectru larg de acţiune acaricidă şi insecticidă ce acţionează asupra ectoparaziţilor prin contact. Esterii piretroidici sunt neurotoxici şi provoacă hiperexcitatie apoi paralizie (efect ”knock-down”). Efectul acaricid se datorează proprietăţilor  lipofile ale cypermetrinei. Produsul acţionează letal şi asupra larvelor de insecte. Acţiunea paraziticidă externă este deosebit de intensă, produsul având şi o bună remanenţă. Cypermetrina este bine tolerată de câini în concentraţiile prescrise. 

SPECII ŢINTĂ 
Bovine, ovine şi câini.
 
INDICAŢII 

CYPER-VET se recomandă la:

  • Bovine: în tratamentul scabiei produse de Sarcoptes spp.
  • Ovine: în trataentul scabiei produse de Psoroptes spp.
  • Câini: pentru combaterea ectoparazitoelor produse de acarieni (Psoroptes spp, Sarcoptes spp, Chorioptes spp), a demodeciei şi în tratamentul infestaţiilor cu căpuşe păduchi şi purici.

 

 
POSOLOGIE, CALE ŞI MOD DE ADMINISTRARE 
Se utilizează emulsia obţinută prin diluarea concentratului emulsionabil CYPER-VET cu apă, în ziua aplicării acesteia. Tratamentul la animale se efectuează prin pulverizări, îmbăieri generale sau tratamente locale:

Bovine: 
- Scabie şi alte ectoparazitoze: pulverizare pe tot corpul cu o soluţie preparată din 1 l CYPER-VET în 1000 l apă (100 ppm cypermetrină);
- Scabie: tratament local cu o soluţie preparată din 1 litru CYPER-VET în 200 l apă (500 ppm cypermetrină).
Ovine:
- Scabie şi alte ectoparazitoze: îmbăiere generală - umplerea iniţială a băii: 1 l CYPER-VET la 1000 l apă (100 ppm cypermetrină);
- recompletări ale soluţiei din baie: 1 l CYPER-VET  la 800 l apă.
- Scabie (tratament local numai în sezonul rece): 1 l CYPER-VET la 200 l apă (500 ppm cypermetrină).
Bovine, ovine:
Pentru scabie: se fac două tratamente la interval de 10 – 14 zile.
Pentru celelalte ectoparazitoze: tratamentul se poate repeta la 3-4 săptămâni în funcţie de nivelul de infestare.
Câini: tratamentul se efectuează prin pulverizări generale sau tratamente locale (pensulaţii):
- Pulverizări – ectoparazitoze produse de (căpuşe, păduchi şi purici): 1 ml la 1 l apă, două aplicări la interval de 7 zile.     
- Tratamente locale (pensulaţii): scabie (sarcoptică, demodecică): 12,5 ml la 1 l apă. 
Tratamentul se repetă la 10 – 14 zile.
Dacă animalele nu prezintă o ameliorare a stării de sănătate se va consulta medicul veterinar pentru reevaluarea diagnosticului.

CONTRAINDICAŢII, PRECAUŢII ŞI REACŢII ADVERSE
Nu se tratează animalele bolnave, slabe, epuizate sau însetate. Nu se efectuează tratamente pe timp ploios. Se va evita contactul direct atât cu produsul concentrat cât şi cu soluţia diluată. Nu se administrează la animalele cu leziuni cutanate. Câinii trebuie împiedicaţi să se lingă cel puţin 30 minute după tratament.Câinii sub vârsta de 4 săptămâni după tratament se ţin sub observaţie.
 Soluţia se utilizează doar în ziua preparării. Animalele trebuie să fie cufundate complet de 1-3 ori (inclusiv capul), iar timpul de îmbăiere să fie cel puţin 1 minut. Dacă în interval de 24 de ore după tratament sunt ploi puternice, se poate repeta operaţiunea.
Rareori se poate observa somnolenţă la o ora după tratament. Poate fi utilizat în perioada de gestaţie şi lactaţie. În cazul supradozării pot apărea reacţii ca: salivaţie abundentă, tremuraturi şi convulsii.
TOXICITATE: Grupa de toxicitate - III.
ANTIDOT: Nu se cunoaşte un antidot specific. În caz de intoxicaţie se instituie tratament simptomatic cu anticonvulsive de tip diazepam. Nu se va administra lapte sau alimente cu grăsimi, întrucât acestea pot mari absorbţia cipermetrinei.
Cipermetrina este incompatibilă cu substanţele alcaline şi cu agenţii oxidanţi puternici.
 
TIMP DE AŞTEPTARE
Carne şi organebovine, ovine- 3 zile
Lapte: 6 ore

CONDIŢII DE PĂSTRARE
A se păstra la temperatura mai mică de 25°C. A se proteja de lumina directă, surse de căldură şi foc. Produsul concentrat este inflamabil. 

MOD DE PREZENTARE

Flacoane a câte 100 ml concentrat emulsionabil antiparazitar extern. 

PRODUCĂTOR: S.C. PASTEUR - FILIALA FILIPEŞTI